Drepturi Civile | Drepturile Omului la CEDO

CEDO

Drepturile Omului la CEDO

În lipsa unei soluții favorabile pe plan intern, după epuizarea tuturor căilor de atac, o persoană se poate adresa CEDO. Deși sistemul CEDO este larg cunoscut ca un garant al drepturilor omului, drepturile protejate de acesta și condițiile de admisibilitate ale unei plângeri nu sunt suficient de bine cunoscute. Numai 3% din totalul plângerilor împotriva României, analizate de CEDO până în 2010, au fost declarate admisibile.
Numărul mare de plângeri formulate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva României reflectă, pe de o parte, lipsa încrederii în justiția română, iar pe de altă parte neaplicarea la nivel național a standardelor impuse de Convenția europeană.

Începând din 2010 CEDO a demarat un proces de reformă tocmai din cauza numărului mare de plângeri pe care le primește. Aceasta a însemnat adăugarea unui nou criteriu de admisibilitate (prin Protocolul nr.14) și înființarea unui mecanism de filtraj, aplicat la început numai pentru țările cu număr mare de plângeri, inclusiv România.

De exemplu, plângerile sunt respinse dacă sunt incomplete, acum inclusiv dacă nu au anexate toate hotărârile judecătorești interne. Până în 2010, aceste documente puteau fi trimise și ulterior.
Or, din cauza perioadei mari în care se redactează hotărârile în România, și necunoscând modificările de practică CEDO, reclamanții se adresează CEDO în 6 luni (ATENȚIE, începând din februarie 2022, termenul de adresare este de 4 luni) de la pronunțarea ultimei hotărâri, fără să o trimită și pe aceasta, rezultatul fiind respingerea plângerii.

Reforma CEDO va continua odată cu intrarea în vigoare a Protocoalelor nr. 15 și 16 la Convenția europeană, în următorii ani, care vor scurta termenul de trimtere a unei plângeri, de la 6 luni la 4 luni, și introduc posibilitatea instanțelor națonale de a adresa întrebări CEDO. În lipsa unei informări eficiente proporția plângerilor declarate admise se va diminua și mai mult, făcând mecanismul CEDO inaccesibil pentru miile de petenți care i se adresează.

Informarea CEDO este necesară nu doar în rândul petenților, ci și în rândul practicienilor. Din plângerile împotriva României care sunt admise și asupra căror CEDO se pronunță pe fond, în aproximativ 90% din cazuri CEDO a găsit cel puțin o încălcare a unui drept stipulat în convenție.
Această statistică sugerează faptul că există o slabă înțelegere și aplicare a principiilor CEDO și la nivelul instanțelor de judecată din țară. Pentru ca protecția drepturilor omului să fie reală este necesar ca instanțele naționale să cunoască și să aplice principiile CEDO, iar ceilalți participanți la proces (avocați, procurori) să poată să-și formuleze pozițiile în linie cu principiile CEDO.

Ce este CEDO

Ce este CEDO (Convenția și Curtea)

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – semnată în 1950 (la Roma) de statele membre ale Consiliului Europei. A intrat în vigoare în 1953. Consacră drepturile omului de primă generaţie, respectiv cele civile şi politice. A fost ratificată de România în 1994, prin Legea nr. 30/1994. De la data ratificării, Convenţia a devenit drept intern pentru România, în sensul că ea se aplică direct, ca orice lege adoptată de parlament, nefiind nevoie de emiterea altor acte normative prin care ea să fie transpusă în legislaţia naţională.

Mecanismul de asigurare a respectării Convenţiei = Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). CEDO primeşte plângeri individuale pentru încălcarea Convenţiei şi, foarte important, pronunţă hotărâri care au forţă juridică obligatorie pentru statele părţi la Convenţie. Funcţionează, ca orice organism internaţional în materie, pe baza principiului subsidiarităţii.
Aceasta înseamnă că ea nu poate fi sesizată decât după ce statul vizat a avut ocazia să remedieze încălcările Convenţiei, dar nu a făcut-o. Procedural, aceasta înseamnă obligativitatea pentru cel care vrea să sesizeze CEDO ca, înainte de sesizare, să epuizeze căile interne de atac împotriva actului de încălcare a dreptului din Convenţie, adică să exercite toate modalităţile prevăzute în legislaţia naţională (din statul vizat) pentru remedierea încălcării. Spre exemplu, să se adreseze justiţiei naţionale şi să parcurgă, fără vreo omisiune, toată calea pe care o presupune desfăşurarea unui proces, inclusiv cu urmarea tuturor căilor de atac obişnuite de care dispune (mai puţin cele cu caracter extraordinar).

Principiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

1. Principiul exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă

Are doua componente:
a) Interzicerea abuzului de drept Potrivit art. 17 din Convenţie, niciuna dintre prevederile Convenţiei nu poate fi folosită în scopul distrugerii drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de Convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât cele prevăzute de aceasta. De exemplu, discursul de tip fascist nu este protejat de libertatea de exprimare, pentru că un astfel de discurs promovează un sistem care anulează drepturile şi libertăţile civile, inclusiv libertatea de exprimare. Din acela?i motiv, o adunare publică sau o organiza?ie care promovează ideologia fascistă nu sunt protejate de libertatea de întrunire ?i de asociere.
b) Interzicerea cererilor abuzive Această interdicţie, distinctă de cea prevăzută în art. 17 din Convenţie, se referă la exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procesual, prevăzut în Convenţie, de a se adresa Curţii cu o cerere individuală. Spre exemplu, folosirea în cerere a unui limbaj insultător la adresa Curţii, formularea de cereri ?icanatorii (cereri repetate în care sunt reiterate fapte prezentate în cereri anterioare), cereri în care încălcările reclamate sunt cauzate de conduită culpabilă a reclamantului, cereri în care reclamantul dezinformează sau încearcă să inducă în eroare, în orice mod, Curtea. În cazul unei cereri abuzive, soluţia Curţii este de respingere ca inadmisibilă, conform art. 35 par. 3 lit. a teza finală din Convenţie.

2. Principiul teritorialităţii Convenţiei

Art. 1 din Convenţie prevede că de drepturile şi libertăţile pe care aceasta le consacră beneficiază oricine se află sub jurisdicţia unui stat parte la Convenţie. Ca regulă, statul îşi exercită jurisdicţia asupra tuturor persoanelor care se află pe teritoriul său, indiferent dacă sunt cetăţeni, apatrizi sau străini. Toate aceste persoane sunt protejate de Convenţie, fără a avea relevantă dacă sunt sau nu cetăţeni ai statului respectiv. Există şi excepţii de la regulă, cum ar fi posibilitatea aplicării extrateritoriale a Convenţiei (de exemplu, o acţiune produsă la bordul unei nave sau aeronave a unui stat parte la Convenţie, aflată pe un teritoriu al unui stat neparte la Convenţie, intră sub incidenţa Convenţiei). Trebuie precizat că, practic, drepturile şi libertăţile se bucură de aceeaşi protecţie, diferenţa dintre ele fiind doar de ordin terminologic.

3. Principiul disponibilităţii procedurii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu se poate sesiza din oficiu, ci numai în urma unei cereri şi în limitele încălcărilor invocate în acea cerere. În funcţie de cine o poate formula, cererea poate fi individuală sau interstatală. Cererea individuală poate fi formulată de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către unul (sau mai multe) dintre statele-parte a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în protocoalele sale. Cererea interstatală poate fi formulată de un stat parte la Convenţie şi poate privi orice pretinsă încălcare a prevederilor Convenţiei şi ale protocoalelor sale de către un alt stat (alte state) parte. Reclamantul are dreptul de a renunţa la cererea sa, oricând pe durata procedurii în faţa Curţii şi, de asemenea, poate tranzacţiona cu cealaltă parte stingerea litigiului prin bună-înţelegere (soluţionarea amiabilă a cauzei). Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, procedura fiind confidenţială.

4. Aplicarea directă a Convenţiei

Aceasta înseamnă că, din momentul ratificării de către un stat, Convenţia devine drept intern al acelui stat, adică se aplică în statul respectiv la fel ca orice altă lege adoptată de parlamentul naţional, fără a mai fi nevoie de emiterea unei alte legi prin care Convenţia să fie transpusă în legislaţia naţională. Spre exemplu, Convenţia a fost ratificată de România în 1994, prin Legea nr. 30/1994. De la data ratificării, Convenţia a devenit drept intern pentru România, în sensul că ea se aplică direct, ca orice lege adoptată de parlamentul ţării.

5. Dreptul statelor de a limita anumite drepturi, în anumite condiţii

Limitările constau în excepţii sau derogări. Excepţiile sunt prevăzute în articolul în care este consacrat dreptul respectiv, iar condiţiile şi limitele derogărilor sunt prevăzute în art. 15 din Convenţie.
Drepturile care pot fi limitate se numesc drepturi relative, iar cele care nu pot fi limitate în nicio situaţie se numesc drepturi absolute.

Drepturile absolute sunt în număr de cinci:
– Dreptul de a nu fi supus pedepsei cu moartea (Protocoalele nr. 6 şi 13 la Convenţie)
– Dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante (art. 3 din Convenţie)
– Dreptul de a nu fi supus sclaviei (art. 4 par. 1 din Convenţie)
– Dreptul de a nu fi condamnat fără lege/retroactiv (art.7 din Convenţie)
– Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie). Acest drept este corespondentul regulii “non bis în idem” din dreptul roman.

Celelalte drepturi, prevăzute în Convenţie şi în protocoalele adiţionale la Convenţie, sunt drepturi relative, întrucât, în anumite condiţii, care trebuie strict respectate, li se pot aduce limitări.

Tot în legătură cu restrângerea unor drepturi, este de menţionat o prevedere care se apropie de intrarea în desuetudine, dar care încă este menţinută în Convenţie. Este vorba despre art. 16 din Convenţie, care prevede că nicio dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 (care consacră libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi de asociere, dreptul de a nu fi discriminat) nu poate fi considerată că interzice statelor parte să impună restrângeri activităţii politice a străinilor. Acest articol nu a fost folosit, în practică, de statele parte pentru a restrânge activitatea politică a străinilor. Jurisprudenţa Curţii pe această temă este inexistentă (nicio hotărâre).

6. Principiul subsidiarităţii mecanismului Convenţiei

Aceasta înseamnă că:

A) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu poate fi sesizată decât după ce statul vizat a avut ocazia să remedieze încălcările Convenţiei, dar nu a făcut-o. Procedural, aceasta înseamnă obligativitatea pentru cel care vrea să sesizeze CEDO ca, înainte de sesizare, să epuizeze căile interne de atac împotriva actului de încălcare a dreptului din Convenţie, adică să exercite toate modalităţile prevăzute în legislaţia naţională (din statul vizat) pentru remedierea încălcării. Spre exemplu, să se adreseze justiţiei naţionale şi să parcurgă, fără vreo omisiune, toată calea pe care o presupune desfăşurarea unui proces, inclusiv cu urmarea tuturor căilor de atac obişnuite de care dispune (fond, apel, recurs), mai puţin cele cu caracter extraordinar.
Şi
B) Curtea nu are rol de legiuitor, deci nu poate adopta legi prin care reglementează conduita unui stat. Doar statele parte ale Convenţiei sunt cele care adoptă reglementările naţionale (interne) concrete care sunt necesare pentru a se conforma obligaţiilor prevăzute în Convenţie şi în hotărârile Curţii. Dar, prin hotărârile sale, care au forţă juridică obligatorie, Curtea poate dispune măsuri cu caracter general prin care, practic, obliga statele parte să adopte anumite măsuri legislative. Şi în acest caz, nu Curtea legiferează, ci statele respective.

7. Principiul forţei obligatorii a hotărârilor Curţii

Principiul forţei obligatorii a hotărârilor Curţii pentru statele parte la Convenţie. Potrivit art. 46 din Convenţie, statele se obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii, pronunţate în cauzele în care sunt părţi.

Hotărârea definitivă a Curţii se transmite Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea acesteia. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că supravegherea executării unei hotărâri definitive este împiedicată de o dificultate de interpretare a acestei hotărâri, el poate sesiza Curtea pentru a se pronunţa asupra acestei probleme de interpretare.

În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că un stat refuză să se conformeze unei hotărâri definitive a Curţii, acesta poate, după ce a notificat statul că este pus în întârziere, să sesizeze Curtea cu privire la problema respectării de către stat a hotărârii. Curtea poate constata o încălcare a obligaţie statului, caz în care va trimite cauza Comitetului Miniştrilor pentru ca acesta să examineze măsurile care se impun. În cazul în care Curtea constată că nu s-a produs o încălcare a obligaţiei statului de a respecta hotărârea, va transmite cauza Comitetului Miniştrilor, care va decide încetarea supravegherii executării.

Schimbările care au fost aduse Convenţiei prin Protocolul nr. 14 şi care vor fi aduse Convenţiei prin Protocoalele nr. 15 şi 16

Ca orice act cu caracter normativ, Convenţia a suferit şi va suferi modificări, în funcţie de elementele şi cerinţele nou apărute privind sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor, precum şi în legătură cu necesitatea creşterii eficienţei activităţii Curţii.

Actele juridice prin care Convenţia suferă modificări şi/sau completări sunt denumite protocoale. Pentru a intra în vigoare, deci pentru a avea forţa juridică obligatorie, protocoalele, după semnarea de către state, trebuie să fie şi ratificate printr-o lege adoptată de parlamentul naţional al fiecărui stat parte al Convenţiei.

Ultimele modificări şi/sau completări preconizate pentru Convenţie se regăsesc în Protocoalele nr. 14, 15 şi 16.

Protocolul nr. 14

Protocolul nr. 14 a fost adoptat, ca text, de Comitetul Miniştrilor în anul 2004 şi a intrat în vigoare în anul 2010, după ce a fost ratificat de toate statele parte la Convenţie, astfel cum se prevede în art. 19 din protocol.

Romania a ratificat Protocolul nr. 14 prin Legea nr.39/2005.

În esenţă, Protocolul nr. 14 a introdus un un nou motiv de inadmisibilitate a cererii, care constă în lipsa unui prejudiciu important care să fi fost suferit de reclamant. Cu toate acestea, chiar şi în cazul în care prejudiciul nu este important, cauză nu va fi respinsă ca inadmisibilă, dacă există una dintre următoarele două situaţii:
– respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii
– cauză nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională

Introducerea motivului suplimentar de inadmisibilitate a unei cereri adresată Curţii îşi are explicaţia în supraîncărcarea Curţii cu diverse plângeri, dintre care unele au o mai mică importanţă şi consumă din timpul, limitat, al Curţii, care trebuie să se orienteze spre soluţionarea unor cauze care au ca obiect încălcări de o anumită gravitate a Convenţiei.

Curtea a precizat că noul criteriu de admisibilitate a fost introdus pentru a permite soluţionarea rapidă a unor cauze minore, neimportante (“futile”) şi, în acelaşi timp, pentru a-i permite să se concentreze asupra misiunii sale esenţiale, de a asigura protecţia juridică la nivel European a drepturilor prevăzute în Convenţie şi în protocoale, în condiţiile în care încălcarea unui drept trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate pentru a justifica examinarea cazului de o jurisdicţie internaţională (par. 35 din decizia de inadmisibilitate din 12 aprilie 2011 în cazul Ştefănescu c. România, cererea nr. 11774/04).

Unul dintre primele cazuri în care condiţia de admisibilitate privind existenţa unui “prejudiciu important” a fost aplicată de Curte a fost un caz contra României. Cererea adresată Curţii a fost respinsă ca inadmisibilă pe motiv că prejudiciul suferit de reclamantă nu este important (cauza Ştefănescu c. România, cererea nr. 11774/04, respinsă prin decizia de inadmisibilitate din 12 aprilie 2011; vezi: hudoc.echr.coe.int. În speţă, reclamanta solicitase în instanţele interne daune morale de valoare redusă, circa 125 euro, care au fost refuzate de instanţe pe motiv că prejudiciul moral nu a fost dovedit. Reclamanta s-a adresat Curţii, invocând încălcarea de către instanţele naţionale a dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 6 par. 1 din Convenţie, întrucât, pentru dovedirea daunelor morale, care au o natură exclusiv internă, i s-au cerut dovezi foarte greu sau imposibil de administrat, deşi era suficient că producerea unui prejudiciu moral să fie prezumată. În acest sens, reclamanta a argumentat că legea prevede că prezumţiile au puterea unor dovezi, la fel ca şi mărturiile sau înscrisurile, iar prezumţia existenţei unui prejudiciu rezultă, în mod logic, din însăşi comiterea unei fapte ilicite.

Reclamanta a adus la cunoştinţa Curţii, importanţa deosebită a rezolvării, printr-o hotărâre a instanţei europene, a problemei de drept privind condiţiile foarte grele/imposibile impuse de instanţele naţionale pentru dovedirea daunelor morale. Reclamanta a precizat că această practică de a cere probe cvasiimposibile pentru dovedirea existenţei unui prejudiciu moral nu este întâlnită doar în cazul sau, ci este practică majorităţii covârşitoare a instanţelor naţionale şi că acesta este un motiv serios pentru care este necesară o hotărâre a Curţii dedicate acestei probleme. Cu toate acestea, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei, cu motivarea că nu a suferit un prejudiciu important (neacordarea de către instanţe a daunelor morale de circa 125 euro), astfel că nu este îndeplinită condiţia “prejudiciului important” introdusă prin Protocolul nr. 14. De asemenea, Curtea a apreciat că a pronunţat deja unele hotărâri pe problemă unui formalism excesiv al instanţelor în privinţa dovedirii unor daune morale (dar, în cazuri de arestare nelegală sau de supunere la rele tratamente), astfel că nu se impune o hotărâre dedicată chestiunii dovezilor cvasiimposibile cerute de instanţele naţionale în cazul prejudiciului moral. Totodată, Curtea a menţionat că pretenţiile reclamantei au fost examinate de două instanţe naţionale, chiar dacă ele au respins aceste pretenţii, deci nu se poate susţine că, deşi prejudicial nu e important, o hotărâre ar trebui pronunţată pe motiv că pretenţiile reclamantei nu ar fi fost examinate în jurisdicţia naţională.

În alt caz, Curtea a hotărât că încălcarea dreptului la un proces echitabil, sub aspectul depăşirii duratei rezonabile a procesului, nu a produs un prejudiciu important reclamantului, atât vreme cât acesta a beneficiat de lungimea excesivă a procesului, în sensul că, din acest motiv, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, astfel că nu a mai fost expus riscului de a fi condamnat pentru cea mai gravă infracţiune pentru care fusese trimis în judecată (cazul Gagliano Giorgi c. Italia, cererea nr. 23563/07, hotărârea din 6 martie 2012, definitivă). Este o soluţie în mod vădit corectă şi echitabilă a Curţii, dar, tehnic vorbind, acelaşi gen de soluţie s-ar fi putut pronunţa şi pe vechile prevederi ale Convenţiei, adică şi dacă nu ar fi fost prevăzut noul motiv de inadmisibilitate.

În cazul Nicoleta Gheorghe c. România (Cererea nr. 23470/05, hotărârea din 3 aprilie 2012, rămasă definitivă), Curtea a reţinut că deşi prejudiciul suferit nu este important (17 euro, reprezentând o amendă contravenţională aplicată reclamantei pentru tulburarea liniştii publice), cererea nu va fi respinsă ca inadmisibilă, pe baza modificării introduse prin Protocolul nr. 14, întrucât a considerat importantă problemă privind aplicarea în materie contravenţională a garanţiilor prevăzute de art. 6 din convenţie în materie penală, în sensul că în pofida prezumţiei de legalitate şi temeinicie de care beneficiază procesul-verbal de contravenţie, instanţelor le revine sarcina de a verifica, în fiecare situaţie, cuprinsul documentului contestat, respectând dreptul la apărare al contravenienţilor. În cele din urmă, cererea reclamantei a fost respinsă de Curte, dar nu pentru că ar fi inadmisibilă din cauza prejudiciului neimportant, ci pentru că era neîntemeiată sub aspectul invocat al încălcării art. 6 din Convenţie, întrucât în cauza respectivă, reclamanta a avut posibilitatea să conteste procesul-verbal prin administrarea de probe (să ceară audierea de martori, inclusiv a poliţistului care a întocmit actul de constatare), însă nu a folosit această posibilitate.

Este posibil ca unii reclamanţi, pentru a evita respingerea cererii pe motiv că prejudiciul suferit nu este important, să menţioneze în cerere sume majorate artificial, ca reprezentând daunele morale şi/sau materiale solicitate. Soluţia aceasta nu prezintă, totuşi, mari şanse de reuşită, întrucât Curtea va avea propria apreciere cu privire la caracterul important sau nu al prejudiciului, bazându-se pe elementele concrete care rezultă din situaţia de fapt reţinută în acea speţă.

Protocolul nr. 14 a mai adus Convenţiei şi alte modificări/completări, dar cu relevanţă practică redusă din punctul de vedere al reclamantului, care se referă la:
– Durata mandatului (judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă de 9 ani. Ei nu pot fi realeşi. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc vârsta de 70 de ani).
– Revocarea judecătorilor Curţii (un judecător nu poate fi revocat din funcţie decât dacă ceilalţi judecători decid, cu o majoritate de două treimi, că el nu mai corespunde condiţiilor cerute)
– Grefa şi raportorii Curţii (raportorii fac parte din grefa Curţii și îl asistă pe judecătorul unic în cauzele pe care acesta la soluționează).
– Compunerea şi competenţa completelor de judecată ale Curții: judecător unic, comitete (3 judecători), Camere (7 judecători) şi Marea Cameră (17 judecători).
– Consacrarea dreptului Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei de a prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri în orice cauză aflată pe rolul unei Camere sau al Marii Camere.
– Au fost separate în articole distincte în conţinutul Convenţiei regulile privind examinarea în contradictoriu a cauzei şi soluţionarea cauzei pe cale amiabilă (anterior, erau unele reglementări privind soluţionarea amiabilă în articolul privind contradictorialitatea). De asemenea, au fost făcute unele precizări procedurale privind soluţionarea pe cale amabilă (se prevede expres rolul Comitetului Miniştrilor de a supraveghea executarea clauzelor din convenţia de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum au fost reţinute în decizie).
– Au fost aduse completări cu privire la procedura prin care se asigură forţa obligatorie şi executarea hotărârilor (Comitetul Miniştrilor poate sesiza Curtea, pentru a se pronunţa, dacă apar probleme de interpretare sau de neexecutare a hotărârilor definitive).

Protocolul nr. 15

Protocolul nr. 15 a fost adoptat, ca text, de Comitetul Miniştrilor în anul 2013 și a fost ratificat de Romania prin Legea nr. 157/2014. El intră în vigoare din august 2021, după ce toate statele membre l-au ratificat.

Pentru reclamanţi, principala modificare pe care acest protocol o aduce Convenţiei este reducerea termenului în care pot sesiza Curtea de la 6 luni la 4 luni, de la ultima decizie definitivă a unei instanțe naționale, după epuizarea tuturor căilor de atac. Acest termen de 4 luni intră în vigoare la data de 1 februarie 2022. Mai multe informații despre cum se aplică Protocolul 15 găsiți aici.

Alte modificări/completări aduse Convenţiei prin Protocolul nr. 15:
– Menţionarea expresă a principiului subsidiarităţii în cuprinsul preambulului Convenţiei
– Limita maximă de vârstă (65 de ani) a candidaţilor la funcţia de judecător la Curte
– Eliminarea prevederii potrivit căreia mandatul judecătorilor la Curte se încheie la împlinirea vârstei de 70 de ani
– Introducerea posibilităţii desesizării unei Camere şi a trimiterii cauzei respective la Marea Cameră, chiar dacă una dintre părţi se opune la aceasta (în prezent, opunerea unei părţi împiedică o astfel de măsură, potrivit art. 30 teza finală din Convenţie)
– Eliminarea unui caz, prevăzut în Protocolul nr. 14, în care o cerere nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, deşi prejudiciul suferit nu este important, şi anume a cazului în care cauza nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională. Reamintim că, prin Protocolul nr. 14 a fost introdus un nou caz de inadmisibilitate, care constă în lipsa de importanță a prejudiciului suferit. În Protocolul nr. 14 se prevede că lipsa de importanță a prejudiciului nu justifică respingerea cererii ca inadmisibilă dacă există unul dintre următoarele două cazuri: respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii sau cauza nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.

Protocolul nr. 16

Protocolul nr. 16 a fost adoptat, ca text, de Comitetul Miniştrilor în anul 2013 si a fost semnat de Romania in octombrie 2014 (deocamdata, neratificat). El intră în vigoare începând cu 1 august 2018, întrucât a fost ratificat de 10 state părţi la Convenţie, astfel cum se prevede în art. 8 din protocol.

Are ca obiect principal extinderea competenţei Curţii de a formula avize consultative.

Scopul acestui protocol este unificarea jurisprudenței statelor părți în chestiunile privind drepturile prevăzute în Convenție și, prin aceasta, reducerea semnificativă a numărului de cereri (cauze) adresate Curții.

Şi în prezent, potrivit art. 47-49 din Convenţie, Curtea poate să emită, dar numai la cererea şi pentru uzul Comitetului Miniştrilor, avize motivate, cu rol consultativ, asupra problemelor juridice privind interpretarea convenţiei şi a protocoalelor sale. Totuşi, aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în art. 2-14 ale Convenţiei şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie.

Protocolul nr. 16 prevede, în esență, că avizele consultative vor putea fi solicitate Curţii şi de către instanțele supreme și tribunalele din statele părţi, care vor fi nominalizate de fiecare stat parte, printr-o declaratie, asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi în protocoalele sale.

Cu ocazia semnării protocolului, România a depus și o declarație în care a precizat care sunt instanțele romȃne care vor putea solicita un aviz consultativ Curții. Aceste instanțe sunt:
– Curtea Constituțională
– Ȋnalta Curte de Casație și Justiție
– Curțile de apel

Instanţele supreme naţionale pot cere avizul Curţii doar în cadrul unei cauze care se află pe rolul lor, spre soluţionare.

Cererea de aviz consultativ este examinată de un colegiu format din 5 judecători ai Marii Camere, care se pronunță asupra admisibilității cererii (apreciază dacă respectiva cerere se referă sau nu la chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi în protocoalele sale). Dacă solicitarea de aviz este considerată admisibilă, Marea Cameră va emite un aviz consultativ.

Avizul consultativ este motivat, se comunică instantei care l-a solicitat, se publică şi nu are caracter obligatoriu. Cu toate că nu are caracter obligatoriu, în practică, acest aviz va avea, totuşi, o forţă juridică deosebită, având în vedere că este emis de Marea Cameră, instanţa supremă din sistemul Curţii. O cerere individuală adresată Curţii care ar fi motivată contrar soluției/argumentaţiei dintr-un aviz consultativ al Curţii, va fi, în mod real, lipsită de şanse de reuşită.

Criterii de admisibilitate plângere

Criteriile de admisibilitate ale unei plângeri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Criteriile de admisibilitate sunt prevăzute de Articolul 34 (Plângere individuală) şi Articolul 35 (Criterii de admisibilitate) din Convenţiei Europeană. Un nou criteriu de inadmisibilitate a fost introdus de Protocolului 14, intrat în vigoare la data de 1 iunie 2010.

Articolul 34. – Cereri individuale
„Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una din înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept.”

Orice persoană particulară poate invoca protecţia Convenţiei împotriva unui stat parte atunci când pretinsa încălcare a avut loc în limitele jurisdicţiei.

Cine poate face o plângere la CEDO
– Orice persoană fizică sau juridică poate formula o plângere, indiferent de cetăţenie, loc de reşedinţă, stare civilă, situaţie sau capacitate juridică
– Orice organizaţie neguvernamentală are dreptul de a formula o plângere. Pot formula plângeri şi persoanele juridice de drept public care nu exercită atribute de putere publică şi cele care sunt independente de stat din punct de vedere juridic şi financiar.
– Orice grup de particulari: o asociaţie informală formată din mai multe persoane.

Pot face plângere doar „victimele”.
Reclamanţii care se consideră victime ale unei încălcări a Convenţiei pot introduce o plângere în faţa Curţii. Calitatea de victimă trebuie să existe în toate stadiile procedurii în faţa Curţii.

Noţiunea de „victimă” este interpretată în mod autonom şi independent de principiile de drept intern, precum interesul de a formula o plângere sau calitatea procesuală.

Plângerile pot fi formulate doar de persoane în viaţă sau în numele acestora; o persoană decedată nu poate să introducă o cerere în faţa Curţii, nici măcar prin intermediul unui reprezentant legal sau convenţional. Cu toate acestea, decesul victimei nu presupune în mod automat radierea cauzei de pe rolul Curţii (membrii familiei reclamantului iniţial pot menţine cererea, cu condiţia să aibă un interes suficient în acest sens).

Dreptul de a sesiza Curtea este absolut şi nu face obiectul vreunei limitări.
Autorităţile naţionale trebuie să se abţină de la orice formă de presiune asupra reclamanţilor în sensul determinării acestora de a-şi retrage sau modifica plângerile.

Articolul 35 § 1 – Condiţiile de admisibilitate

„1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni începând cu data deciziei interne definitive (termenul devine 4 luni din februarie 2022).
2. Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34, în cazul în care:
a. ea este anonimă ; sau
b. ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă nu conţine fapte noi.
3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34, atunci când ea consideră că:
a. ea este incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale Protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă; sau reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.
4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.”

1. Epuizarea căilor interne de atac

Reclamanţii au obligaţia de a epuiza căile de recurs interne.
Reclamanţii trebuie să parcurgă atât calea apelul şi/sau ce a recursului în conformitate cu normele de procedură internă.

Curtea consideră că reclamantul nu este obligat să parcurgă şi alte căi de recurs, dacă acestea urmăresc, în esenţă, acelaşi scop sau căile extraodinare de atac.

Curtea a apreciat că reclamantul român nu este obligat să exercite calea reviuirii sau a contestaţiei în anulare prevăzute în dreptul intern.

Reclamanţii trebuie să respecte normele şi procedurile aplicabile în legislaţia internă, în caz contrar plângerea lor va fi respinsă, pe motiv că nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 35.
Curtea a apreciat că art. 35 nu a fost respectat, atunci când un apel/recurs nu a fost admis din cauza unei greşeli procedurale a reclamantului.

2. Regula termenului de 6 luni

Reclamantul poate adresa o plângere Curţii în termen de 6 luni (4 luni începând dn februarie 2022).
Termenul de 6 luni (termenul devine 4 luni începând dn februarie 2022) începe să curgă odată cu pronunţarea deciziei definitive în cadrul procesului de epuizare a căilor de recurs interne.
Perioada de şase/patru luni începe să curgă de la data la care reclamantul şi / sau reprezentantul acestuia a luat la cunoştinţă decizia internă definitivă.
Dacă decizia internă definitivă i se comunică reclamantului din oficiu atunci termenul de 6 luni/4 luni se calculează de la data comunicării copiei deciziei.

Nota: Dacă decizia din recurs nu a fost redactată în termen de 6 luni/4 luni de la pronunţare, puteţi solicita instanţei de recurs un certificat de grefă din care să rezulte data la care a fost redactată hotărârea din recurs şi data la care a fost disponibiă părţilor. Termenul de 6 luni/4 luni va începe să curgă de la data menţionată în certificatul de grefă.

Termenul începe să curgă în ziua următoare pronunţării în şedinţă publică a deciziei interne definitive sau, în lipsa pronunţării, în ziua următoare aducerii la cunoştinţa reclamantului sau reprezentantului acestuia şi expiră după 6 luni/4 luni calendaristice, indiferent de durata efectivă a acestora. Curtea are posibilitatea de a stabili o dată de expirare a termenului de 6 luni/4 luni care să fie diferită de cea indicată de statul pârât.

Termenul de 6 luni/4 luni în situaţia unei încălcări continue

Dacă pretinsa încălcare invocată de reclamant reprezintă o situaţie continuă împotriva căreia nu există nicio cale de recurs în legislaţia internă, termenul de 6 luni/4 luni începe să curgă din momentul în care această situaţie continuă a încetat. Câtă vreme situaţia persistă, regula termenului de 6 luni/4 luni nu este aplicabilă.

Nota:
1. Data introducerii plângerii este considerată a fi cea indicată de ştampila poştei aplicată la expedierea plicului, şi nu data de primire a plângerii.
2. Trimiterea formularului de cerere exclusiv prin fax, fără ca originalul să fie trimis Curţii, nu este suficientă.

3. Cerere anonima

O plângere în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este considerată anonimă atunci când nu se menţionează niciun element care să permită Curţii să îl identifice pe reclamant.
Notă: Dacă veţi depune o plângere pe care Curtea o va considera anonimă, aceasta va fi declarată inadmisibilă

4. Cerere repetitiva

Curtea a apreciat în jurisprudenţa sa că o plângere este considerată ca fiind „în mod esenţial aceeaşi” în cazul în care părţile, capetele de cerere şi faptele sunt identice.
Notă: Dacă veţi depune o plângere identică, aceasta va fi declarată inadmisibilă.

5. Cererea a fost adresată unei alte instanţe internaţionale

Dacă Curtea constată că plângerea este în mod esenţial aceeaşi cu o altă cerere, şi anume faptele, părţile şi capetele de cerere sunt identice şi plângerea a fost deja supusă unei alte instanţe internaţionale Curtea va declara inadmisibilă o cerere care a făcut deja obiectul unei examinări de către o altă instanţă internaţională.

6. Cerere abuzivă

Terminologia de cerere „abuzivă” poate fi explicată ca fiind: exercitarea unui drept de către titularul acestuia în alte scopuri decât cele pentru care este destinat, în mod prejudiciabil.
În jurisprudenţa sa Curtea a constatat caracterul abuziv în următoarele situaţii: dezinformarea Curţii, utilizarea unui limbaj ofensator sau jignitor, încălcarea obligaţiei de confidenţialitate a soluţionării pe cale amiabilă, cererea cu caracter vădit şicanator sau
lipsită de orice miză reală.

II. Inadmisibilitatea legată de competenţa curţii

34. 5.3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34, atunci când ea consideră că:
a. ea este incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale Protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă; sau reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.

2.1 Incompatibilitatea ratione personae

Compatibilitatea ratione personae presupune ca pretinsa încălcare a Convenţiei să fi fost comisă de un stat contractant sau ca aceasta să îi fie imputabilă într-un fel sau altul.
Plângerile vor fi declarate incompatibile ratione personae cu prevederile Convenţiei pentru următoarele motive:

Plângerea este îndreptată împotriva unui stat care nu a semnat şi ratificat Convenţia;
Plângerea este îndreptată împotriva unei persoane private;
Reclamantul nu are calitate procesuală în sensul art. 34 din Convenţie
Reclamantul nu este în măsură să demonstreze că este victima pretinsei încălcări
Plângerea are ca obiect un protocol la Convenţie pe care statul pârât nu l-a semnat şi ratificat

2.2. Incompatibilitatea ratione loci

Compatibilitatea ratione loci presupune ca pretinsa încălcare a Convenţiei să fi avut loc în jurisdicţia statului pârât sau pe teritoriul controlat în mod efectiv de acest stat.

2.3. Incompatibilitatea ratione temporis

Competenţa ratione temporis acoperă doar perioada ulterioară ratificării Convenţiei sau a protocoalelor sale de către statul pârât. Convenţia nu impune totuşi statelor contractante vreo obligaţie specifică de a repara o nedreptate sau un prejudiciu cauzat înainte de data respectivă.
Cu toate acestea, Curtea poate să ţină seama de fapte anterioare ratificării, cu condiţia ca acestea să poată fi considerate ca fiind la originea unei încălcări continue, care s-a prelungit după această dată, sau să fie relevante pentru înţelegerea faptelor care au avut loc după această dată.

2.4 Incompatibilitatea ratione materiae

Compatibilitatea ratione materiae a unei plângeri sau a unui capăt de plângere ţine de competenţa materială a Curţii. Pentru ca un capăt de cerere să fie compatibil ratione materiae cu Convenţia, dreptul invocat de reclamant trebuie să fie protejat de Convenţie şi de protocoalele sale care au intrat în vigoare.

III. Criteriu de inadmisibilitate- Prejudiciu nesemnificativ

Articolul 35 § (b) – Condiţii de admisibilitate
“3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în virtutea Articolului 34, atunci când ea consideră că:
…
(b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.”

Curtea poate declara inadmisibilă orice cerere individuală atunci când consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important.

Odata cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, la 1 iunie 2010, a fost introdus un nou criteriu de admisibilitate care s-a adăugat criteriilor prevăzute la art. 35. Noul criteriu se bazează pe ideea că încălcarea unui drept, indiferent de contextul juridic, trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea sa de către o instanţă internaţională

Criteriului ţine seama de prejudiciul deja suferit de reclamant la nivel naţional. Printre factorii care pot fi luaţi în considerare se numără, dar nu în mod exclusiv, impactul financiar pentru reclamant.

Exemplu: În cauza Ionescu c. României, ( cererea nr. 36659/04, Decizia din 1 iunie 2010) Curtea a concluzionat că prejudiciul financiar suferit de reclamant nu era important. În fapt, prejudiciul se ridica la 90 EUR iar pierderea acestei sume nu ar fi avut urmări importante asupra vieţii personale a reclamantului.

IV. Declararea inadmisibilităţii unei plângeri în urma examinării fondului

Curtea poate să o declare o plîngere inadmisibilă pentru motive ce ţin de examinarea fondului chiar dacă plângerea este compatibilă cu Convenţia şi îndeplineşte toate condiţiile formale de admisibilitate.

Curţii se limitează la controlul respectării, de către statele contractante, a angajamentelor în materie de drepturile omului, angajamente asumate prin aderarea la Convenţie şi la protocoalele sale.

În măsura în care Curtea, analizează o plângere pe fondul cauzei poate constata că ea este inadmisibilă în măsura în care statul pârât a respectat garanţiile în materie de drepturile omului prevăzute în Conveţie şi protocoalele adiţionale.

Curtea nu este competentă să se pronunţe cu privire la erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanţă internă, cu excepţia cazului şi în măsura în care acestea au adus atingere drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie.

Curtea nu poate examina elementele de fapt sau de drept care au determinat o instanţă naţională la adoptarea unei anumite soluţii; în caz contrar, aceasta s-ar erija în judecător de gradul trei sau patru de jurisdicţie şi ar încălca limitele misiunii sale.

Ca regula generală: Curtea nu poate contesta următoarele constatări şi concluzii la care au ajuns instanţele naţionale:

stabilirea faptelor cauzei;
interpretarea şi aplicarea dreptului intern;
admisibilitatea şi aprecierea probelor la proces;
echitatea substanţială a rezultatului unui litigiu civil;
vinovăţia sau nevinovăţia a unui acuzat într-o cauză penală.

Excepţie: Singura situaţie în care Curtea poate, în mod excepţional, să conteste aceste constatări şi concluzii, este aceea în care acestea au un caracter arbitrar flagrant şi evident, contrar justiţiei şi atrag, prin acesta, o încălcare a Convenţiei

Cum se completeaza o cerere

De la 1 ianuarie 2014 au intrat în vigoare o serie de modificări ale regulamentului Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), ceea ce schimbă în anumite privințe modul în care petenții care caută dreptatea europeană trebuie să se adreseze Curții. În cele ce urmează vă explicăm concret ce trebuie să conțină o cerere individuală către CEDO și ce proceduri trebuie să urmați pentru ca această cerere să vă fie admisă.

Plângerile pe care le poate examina Curtea

Înainte de orice trebuie să știți exact cu ce se ocupă CEDO și care sunt limitele ei. Curtea europeană a Drepturilor Omului este o instanţă internațională. Aceasta poate examina doar plângerile prezentate de către persoane fizice, organizații și societăți care se pretind victime ale unei încălcări a drepturilor prevăzute de Convenția europeană a Drepturilor Omului. Convenția este un tratat internațional prin care un mare număr de state europene s-au angajat să protejeze anumite drepturi fundamentale. Aceste drepturi sunt enunțate în textul Convenției și al protocoalelor sale nr. 1, 4, 6, 7, 12 și 13. Aceste protocoale nu au fost acceptate decât de către anumite state.

Curtea nu poate examina orice fel de plângere. Competențele sale sunt definite prin criteriile de admisibilitate prevăzute în Convenție, criterii care precizează cine se poate adresa Curții, când și în legătură cu ce. Mai mult de 90 % dintre cererile examinate de către Curte sunt declarate inadmisibile. Prin urmare, verificați dacă plângerile dumneavoastră răspund criteriilor de admisibilitate de mai jos.

Conditiile de admisibilitate a cererilor

Plângerile dumneavoastră se referă la atingerile aduse unuia sau mai multor drepturi prevăzute în Convenție și protocoalele sale;
Plângerile sunt îndreptate împotriva unui stat care a ratificat Convenția și, dacă este cazul, protocolul care garantează dreptul a cărui încălcare este invocată (protocoalele nu au fost ratificate de către toate statele; verificați lista ratificărilor din Kit-ul reclamanților disponibil pe pagina de Internet a Cuții: www.echr.coe.int/applicants);
Plângerile se referă la aspecte care angajează responsabilitatea unei autorități publice (legislativă, administrativă, judecătorească, etc.) – Curtea nu este în măsură să examineze plângeri împotriva particularilor sau organismelor private;
Plângerile se referă la acte sau fapte survenite după data ratificării Convenției sau a protocolului respectiv de către statul pârât (datele ratificării pentru fiecare stat sunt disponibile în Kit-ul reclamanților disponibil pe pagina de Internet a Curții: www.echr.coe.int/applicants);
Sunteți afectat personal și direct de încălcarea unui drept fundamental (aveți „calitatea de victimă”);
Ați permis instanțelor interne să remedieze încălcarea drepturilor dumneavoastră (”epuizarea căilor de recurs interne”) – ceea ce înseamnă în general că, înainte de a sesiza Curtea, trebuie să vă fi adresat cu aceleași capete de cerere instanțelor naționale, inclusiv celei mai înalte dintre ele, și că, în acest cadru, ați respectat toate regulile naționale de procedură, mai ales termenele. Nu aveți în schimb obligația de a exercita căile de recurs care nu sunt efective, nici căile de recurs discreționare sau extraordinare care nu fac parte din procedurile de recurs normale;
Ați sesizat Curtea cu cererea dumneavoastră completă într-un termen de șase luni de la data deciziei interne definitive/irevocabile. Termenul de șase luni începe în mod normal să curgă de la data la care cea mai înaltă instanță națională competentă și-a pronunțat decizia sau de la data la care a existat posibilitatea efectivă, pentru dumneavoastră sau reprezentantul dumneavoastră, de a lua cunostință de textul integral al acestei decizii. În cazul în care nu există o cale de recurs efectivă cu privire la un capăt de cerere, termenul de șase luni începe să curgă de la data actului, faptului sau deciziei de care vă plângeți.Termenul de șase luni este întrerupt doar de trimiterea către Curte a unei cereri complete care răspunde exigențelor articolului 47 din regulamentul Curții (detaliat mai jos). Termenul de șase luni ia sfârșit în ultima zi a celor șase luni, chiar dacă acesată zi este o duminică sau o zi de sărbătoare. Deci, formularul de cerere însoțit de toate informațiile și documentele necesare trebuie trimise Curții cel mai târziu în ultima zi a termenului de șase luni: asigurați-vă, așadar, că le trimiteți prin poștă din timp;
Capetele dumneavoastră de cerere se bazează pe dovezi solide: trebuie să expuneți clar ce vi s-a întâmplat și să aduceți în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră documente, decizii, rapoarte medicale, declarații de martori și alte înscrisuri doveditoare;
Sunteți în măsură să demonstrați că faptele în legătură cu care vă plângeți au adus o atingere nejustificată unui drept fundamental. Nu vă puteți plânge pur şi simplu de o decizie pe care o considerați nedreaptă sau greșită. Curtea nu este o instanță de apel împotriva deciziilor instanțelor naționale și deci nu le poate nici anula, nici modifica;
Capetele dumneavoastră de cerere nu au fost deja examinate de către Curte sau o altă instanță internațională. Luați în considerare faptul că zeci de mii de cereri sunt trimise Curții în fiecare an. Curtea nu dispune de resursele necesare pentru a examina plângeri nesemnificative sau repetate, fără obiect serios – nu-i revine unei instanțe internaționale să examineze astfel de cereri. Astfel de plângeri sunt respinse ca fiind abuzive, la fel ca și plângerile în care reclamanții utilizează un limbaj jignitor sau injurios.

Cererea poate de asemenea fi respinsă atunci când următoarele elemente sunt reunite: faptele în legătură cu care se plânge reclamantul nu i-au cauzat un prejudiciu real și important, nu ridică noi problematici cu privire la drepturile omului care ar necesita o examinare la nivel internațional și au fost deja examinate de către o instanță internă.

Pentru a afla mai multe despre aceste criterii, puteți consulta un avocat sau pagina de Internet a Curții unde veți găsi informații referitoare la criteriile de admisibilitate și răspunsuri la întrebări recurente.

Ce trebuie să conțină cererea către CEDO

Articolul 47 din Regulamentul Curţii este cel care detaliază conţinutul unei cereri individuale pe care un petent trebuie s-o adreseze CEDO ca să ceară judecarea cauzei sale:

1. Fiecare cerere trebuie prezentată pe formularul pus la dispoziţie de grefă, cu excepţia cazului în care Curtea decide altfel. Cererea trebuie să conțină toate informațiile cerute în părțile pertinente ale formularului și trebuie să indice:

Informatii de baza

(a) numele, data naşterii, naţionalitatea şi adresa reclamantului; în cazul în care reclamantul este o persoană juridică: numele complet, data constituirii sau a înregistrării, numărul oficial de înregistrare (dacă există) și adresa oficială;

(b) dacă este cazul, numele, profesia, adresa, numerele de telefon și fax și adresa electronică a reprezentantului său;

(d) o expunere concisă și lizibilă a faptelor;

(e) o expunere concisă și lizibilă a încălcării sau a încălcărilor pretinse ale Convenţiei precum şi a argumentelor pertinente; şi

(f) o expunere concisă și lizibilă referitoare la respectarea de către reclamant a criteriilor de admisibilitate prevăzute de art. 35 paragraful 1 din Convenţie;

2. a) Toate informațiile menționate mai sus trebuie expuse în părțile corespunzătoare ale formularului de cerere și trebuie să fie suficiente pentru a permite Curții să identifice, fără ca aceasta să consulte alte documente, natura și obiectul cererii.

b) Reclamantul poate însă completa aceste informații anexând la formularul de cerere un document separat de maxim 20 de pagini care să conțină o expunere detaliată a faptelor, a pretinselor încălcări ale Convenției și a argumentelor pertinente.

3.1. Formularul de cerere trebuie semnat de către reclamant sau de către reprezentantul său și trebuie însoțit de:

Acte ce completeaza cererea

a) copii ale documentelor aferente deciziilor sau măsurilor contestate, fie ele de natură judiciară sau de altă natură;

b) copii ale documentelor și deciziilor care demonstrează că reclamantul a epuizat căile de recurs interne și că a respectat termenul stabilit de art. 35 paragraful 1 din Convenție;

c) dacă este cazul, copii ale documentelor referitoare la alte proceduri internaționale de anchetă sau de reglementare ;

d) dacă reclamantul este reprezentat, de originalul procurii sau al mandatului semnat de către reclamant.

3.2. Documentele prezentate în sprijinul cererii trebuie să figureze pe o listă în ordine cronologică, să poarte numere consecutive și să fie clar identificate.

4. Reclamantul care nu doreşte ca identitatea sa să fie făcută publică trebuie să precizeze aceasta şi să prezinte o expunere a motivelor care justifică derogarea de la regula publicităţii procedurii în fața Curții. Aceasta din urmă poate autoriza anonimatul sau poate decide să-l acorde din oficiu.

5.1. În cazul nerespectării acestor obligații, cererea nu va fi examinată de către Curte, cu excepţia cazurilor în care:

Exceptii

a) reclamantul a furnizat o explicație satisfăcătoare cu privire la nerespectarea respectivei obligații;

b) cererea privește solicitarea unei măsuri provizorii;

c) Curtea decide altfel, la cererea reclamantului sau din oficiu.

5.2. Curtea poate în orice moment să solicite unui reclamant să transmită într-un termen determinat orice informație sau document utile în forma sau maniera considerate adecvate.

6. a) Cererea este considerată introdusă la data la care formularul de cerere care satisface exigențele impuse de prezentul articol de față este expediat Curții. Data expedierii este considerată data ștampilei poștei.

b) Dacă consideră justificat, Curtea poate decide să rețină o altă dată ca dată a introducerii cererii.

7. Reclamantul trebuie să informeze Curtea cu privire la schimbarea adresei sale și în legătură cu orice fapt pertinent în examinarea cererii sale.

Cum se completează formularul de cerere

Scrieți citeț – este de preferat să dactilografiați răspunsurile.
Completați toate rubricile aplicabile situației dvs – În caz contrar, formularul dumneavoastră va fi considerat incomplet și va fi refuzat.
Nu utilizați simboluri sau abrevieri, exprimați-vă clar, folosiți cuvinte întregi.
Fiți concis

Limba
Limbile oficiale ale Curții sunt franceza și engleza dar, dacă vă este mai simplu, puteţi de asemenea scrie grefei în limba oficială a unuia dintre statele care au ratificat Convenția. În faza inițială a procedurii, este posibil să primiți din partea Curții scrisori redactate în această din urmă limbă. Luați însă în considerare că într-un stadiu ulterior al procedurii, mai precis dacă guvernul pârât este invitat de către Curte să prezinte observații scrise cu privire la capetele dumneavoastră de cerere, toată corespondența care vă va fi trimisă de către Curte va fi redactată în franceză sau engleză. În plus, dumneavoastră sau reprezentantului dumneavoastră, vi se va cere de asemenea să utilizați franceza sau engleza în observațiile dumneavoastră.

Formularul de cerere – rubrică cu rubrică

Dacă între Curte și dumneavoastră a existat deja un schimb de corespondență cu privire la același subiect și ați primit un lot de etichete conținând un cod de bare, lipiți o etichetă în locul special prevăzut pentru aceasta în partea stângă sus a primei pagini a formularului.

Reclamantul

Această parte se aplică reclamanților persoane fizice și nu reclamanților persoane juridice, cum ar fi de exemplu societăți sau asociații.

1-8. Dacă există mai mult de un reclamant, trebuie indicate informațiile care corespund fiecărui reclamant în parte, utilizând o foaie separată și numerotându-i. A se vedea de asemenea „Cereri grupate și mai mulţi reclamanți” de mai jos.

Reclamantul (organizație)

Această parte se aplică reclamanților persoane juridice (societăți, organizații neguvernamentale, asociații, etc.).

9-15. Trebuie indicate identitatea și coordonatele organizației reclamante. Dacă există mai mult de o organizație, trebuie indicate toate informațiile pentru fiecare dintre ele în parte utilizând o foaie separată și numerotându-le.

Număr de înmatriculare: trebuie indicat aici numărul de înmatriculare, identificare sau înscriere într-un registru oficial, dacă este cazul.

Trebuie, de asemenea, indicată data înregistrării, constituirii sau înfiinţării organizației în scopul de a facilita identificarea ei.

Cereri grupate și mai mulţi reclamanți

Dacă un reclamant sau un reprezentant introduce în numele mai multor reclamanți cereri referitoare la fapte diferite, trebuie utilizat un formular separat pentru fiecare reclamant în parte, indicând toate informațiile și documentele necesare referitoare la fiecare reclamant în formularul corespunzător.

Atunci când există mai mult de cinci reclamanți, reprezentantul trebuie să trimită, pe lângă formularele de cerere și documentele corespunzătoare, un tabel recapitulativ conținând numele și coordonatele fiecărui reclamant. Un exemplu de astfel de tabel poate fi descărcat de pe pagina de Internet a Curții. În cazul în care reprezentantul este avocat, acest tabel trebuie trimis și pe suport electronic (CD-ROM sau suport USB).

În situația în care cazul se referă la un număr mare de reclamanți sau de cereri, grefa poate solicita reclamanților sau reprezentanților lor să transmită textele observațiilor și declarațiilor sau documentele lor pe cale electronică sau pe o altă cale. Mai mult, Curtea poate solicita reclamanților sau reprezentanților lor să întreprindă alte măsuri care să faciliteze procesarea eficace și rapidă a cererilor.

Consecința nerespectării instrucțiunilor grefei cu privire la forma și prezentarea cererilor grupate sau cererilor introduse de către mai mulți reclamanți poate fi neexaminarea acestora de către Curte.

Reprezentantul/reprezentanții reclamantului

Reprezentant care nu este avocat

16-23. Unii reclamanți aleg să nu participe ei înșiși la procedură sau nu sunt în măsură să o facă, din motive, de exemplu, de sănătate sau incapacitate. Acești reclamanți pot fi reprezentați de către o persoană fară experiență juridică. De exemplu, un părinte își poate reprezenta copilul; un tutore, un membru de familie sau un partener poate reprezenta o persoană care, din motive de ordin practic sau medical, întâmpină greutăți în a participa la procedură (de exemplu un reclamant spitalizat sau încarcerat). Trebuie indicate motivul pentru care reprezentantul îl reprezintă pe reclamant sau relația dintre ei, precum și identitatea și coordonatele reprezentantului.

Reprezentant oficial sau persoană competentă să acționeze în numele unei organizații reclamante 16-23. O organizație reclamantă trebuie să acționeze prin intermediul unui persoane cu care poate coresponda Curtea (ex. responsabil de societate, președinte sau director). Această persoană trebuie, în măsura în care este posibil, să furnizeze dovezi (documente) care atestă dreptul său de a reprezenta organizația reclamantă.

Avocat
24-40. Numele și coordonatele complete ale avocatului care reprezintă reclamantul în fața Curții trebuie menționate. În momentul introducerii cererii, reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie, dar este totuși recomandată. Dacă cererea ajunge într-un stadiu al procedurii în care reprezentarea devine obligatorie, reclamantul este informat despre aceasta. În acest stadiu, după ce Curtea a hotărât să comunice cererea guvernului pârât pentru a obține observațiile scrise ale acestuia, reclamantul poate avea dreptul la asistență judiciară dacă nu are mijloacele de a se achita de onorariile de avocat și dacă acordarea unui astfel de ajutor financiar este considerată necesară pentru buna desfășurare a cazului. Reclamantul este informat din timp asupra pașilor pe care trebuie să-i urmeze în acest sens.

Procura
31. Reclamantul individual trebuie să semneze procura care îl împuternicește pe reprezentant să acționeze în numele său, cu excepția cazului în care nu este în măsură să semneze pentru că, de exemplu, este minor sau nu are capacitate juridică. Dacă un reprezentant, care nu este avocat, împuternicește un avocat să reprezinte un reclamant care nu este în măsură să semneze procura, reprezentantul trebuie să semneze procura în numele reclamantului.

31. Reprezentantul unei organizații reclamante trebuie să semneze procura care împuternicește un avocat să acționeze în numele organizației respective.

32. Data care trebuie menționată la această rubrică este data la care reclamantul individual sau reprezentantul organizației reclamante semnează procura.

Statul sau statele împotriva căruia/cărora este îndreptată cererea

33. Bifați căsuța/căsuțele care corespunde/corespund statului/statelor împotriva căruia/cărora este îndreptată cererea. Este vorba despre statul sau statele pe care îl/le considerați responsabil/responsabile de faptele de care vă plângeți. Luați în considerare faptul că plângerile cu care este sesizată Curtea nu pot fi îndreptate decât împotriva statelor care figurează în această listă. Aceste state au aderat la Convenție.

Obiectul cererii

34-40. Fiți concis. Menționați aici informațiile esențiale cu privire la cazul dumneavoastră: faptele și deciziile esențiale și felul în care drepturile dumneavoastră au fost încălcate. Nu menționați circumstanțele nepertinente și nici chestiunile secundare. Nu vă folosiți de citate lungi ci faceți trimitere mai degrabă la un document anexat. Faptele cu privire la cazul dumneavoastră și capetele de cerere trebuie expuse în spațiul prevăzut în acest scop în formularul de cerere și trebuie să permită Curții să identifice natura și obiectul cererii fără să consulte alte documente.

Reclamanții pot anexa la formularul de cerere explicații suplimentare cu privire la fapte și la capetele lor de cerere, însă aceste explicații suplimentare nu pot depăși mai mult de 20 de pagini în total (acest număr nu include deciziile și documentele ce trebuie anexate). Luați în considerare că, dacă cererea este comunicată guvernului pârât pentru observații, reclamantul va fi invitat să răspundă de manieră detaliată.

Observațiile trebuie sa fie:

perfect lizibile,
redactate într-un format care să fie de cel puțin 12 în corpul textului și 10 în notele de subsol – dacă documentele sunt dactilografiate,
în format A4 și cu o margine de cel puțin 3,5 cm dacă este vorba de anexe,
numerotate consecutiv,
separate în paragrafe numerotate.

În principiu, toate informațiile din formularul de cerere și documentele transmise grefei, inclusiv toate informațiile cu privire la reclamant și la terți, sunt accesibile publicului. Între altele, aceste informații ar putea figura în HUDOC, baza de date a Curții accesibilă pe Internet, în cazul în care fac parte dintr-o expunere a faptelor redactată în vederea comunicării cererii guvernului pârât, o decizie cu privire la admisibilitatea cererii, o decizie de radiere de pe rol sau o hotărâre. Așadar, sunteți invitat să ne transmiteți doar acele informații cu privire la viața dumneavoastră privată sau cea a terților care sunt esențiale pentru înţelegerea cauzei.

De altfel, dacă doriți ca identitatea dumneavoastră să nu fie făcută publică, trebuie să precizați acest lucru și să expuneți motivele care justifică derogarea de la regula publicităţii procedurii. Curtea poate acorda anonimatul în cazuri excepționale și bine întemeiate.

Expunerea faptelor

34-36. Fiți clar și concis. Faceți referire la date exacte. Relatați faptele în ordine cronologică: expuneți evenimentele în ordinea în care au survenit. În cazul în care capetele dumneavoastră de cerere se referă la mai multe chestiuni diferite (de exemplu, mai multe proceduri diferite), tratați fiecare chestiune factuală separat.

Trebuie să furnizați documente în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră, în special copii ale deciziilor pertinente și ale documentelor care atestă măsura sau măsurile de care vă plângeți (de exemplu, o decizie de expulzare sau de îndepărtare de pe teritoriu). Trebuie să furnizați de asemenea documente în sprijinul plângerilor dumneavoastră (rapoarte medicale, declarații de martori, încheieri de instanţă, titluri de proprietate, rapoarte de detenție, etc.). Dacă nu puteți obține copii ale unor anumite documente, trebuie să explicați de ce.

Expunerea pretinsei/pretinselor încălcări a/ale Convenției și/sau a/ale Protocoalelor și argumentele în sprijinul acesteia/acestora

37. Trebuie să precizați, pentru fiecare capăt de cerere, articolul din Convenție sau Protocoale pe care îl invocați și să explicați pe scurt în ce fel a fost încălcată această dispoziție. Explicați cât mai precis posibil care este plângerea dumneavoastră cu privire la Convenție. Indicați care este dispoziția din Convenție pe care o invocați și explicați cum anume faptele pe care le-ați expus încalcă această dispoziție. Aceste explicații sunt necesare pentru fiecare capăt de cerere formulat.

Exemplu:
Articolul 6 paragraful 1: procedura civilă cu privire la cererea mea de indemnizare a fost excesiv de lungă pentru că a durat mai mult de zece ani, din 10 ianuarie 2002 până în 25 aprilie 2012.

Informații cu privire la epuizarea căilor de recurs interne

În cadrul acestei rubrici, trebuie să arătați că ați oferit statului pârât posibilitatea de a remedia situația dumneavoastră înainte de vă adresa instanței internaționale care este Curtea: trebuie deci să explicați că v-ați prevalat de toate căile de recurs efectiv disponibile în statul respectiv.

Pentru fiecare capăt de cerere invocat în baza Convenției sau al Protocoalelor, indicați:

data exactă a deciziei definitive/irevocabile, instanța care a pronunțat-o și natura deciziei;
datele deciziilor jurisdicțiilor sau instanțelor inferioare care au condus la adoptarea deciziei definitive/irevocabile și
numărul de dosar al cauzei dumneavoastră în cadrul procedurii interne.

Nu uitați să anexați copii ale tuturor deciziilor pronunțate de către tribunale sau alte instanțe interne, începând cu instanța inferioară până la cea mai înaltă. Trebuie să furnizați de asemenea copii ale solicitărilor, cererilor și motivelor de apel şi recurs pe care le-ați prezentat instanțelor pentru a arăta că ați invocat, în substanță, la toate nivelurile, capetele de cerere cu privire la încălcarea Convenției

Trebuie de asemenea să demonstrați că ați sesizat Curtea cu fiecare capăt de cerere într-un termen de șase luni de la data deciziei definitive/irevocabile pronunțate de instanța națională cu privire la capătul de cerere respectiv. Este, deci, esențial să precizați data deciziei definitive/irevocabile.

Printre altele, trebuie să furnizați o dovadă în această privință, fie trimițând o copie a deciziei care menționează data, fie, în cazul în care nu ați primit o copie a deciziei definitive/irevocabile în ziua în care a fost ea pronunțată sau a devenit publică, trimițând o dovadă a datei la care a existat posibilitatea efectivă, pentru dumneavoastră sau reprezentantul dumneavoastră, de a lua cunostință de textul integral al acestei decizii (de exemplu, o dovadă a datei redactării). Dacă nu există nicio cale de recurs, trebuie să arătați că sesizați Curtea într-un termen de șase luni de la data actului, măsurii sau deciziei de care vă plângeți și să furnizați copii ale documentelor care atestă data acestui act, acestei măsurii sau acestei decizii.

39-40. Indicați aici dacă există o cale de recurs de care nu v-ați prevalat. Dacă da, precizați motivele pentru care nu ați facut-o.

Găsiți alte informații utile cu privire la epuizarea căilor de recurs interne și respectarea termenului de șase luni în Ghidul practic cu privire la admisibilitate disponibil pe pagina Internet a Curții (www.echr.coe.int/applicants).

Informații referitoare la alte instanțe internaționale care examinează sau au examinat dosarul (dacă este cazul)

41-42. Trebuie să precizați dacă ați supus capetele dumneavoastră de cerere unei alte instanțe internaționale de anchetă sau de soluţionare a diferendelor (de exemplu, Organizația Internațională a Muncii din cadrul Națiunilor Unite sau unei alte comisii internaționale de arbitraj). Dacă da, trebuie să precizați despre care instanță este vorba și să indicați detaliile tuturor procedurilor inițiate și toate deciziile pronunțate. Trebuie să transmiteți, de asemenea, copii ale tuturor deciziilor și documentelor pertinente.

43-44. Cereri anterioare în fața Curții (cereri încheiate sau pendinte) Trebuie să precizați dacă reclamantul a sesizat Curtea anterior și, dacă da, să precizați numărul sau numerele de cerere. Aceste elemente sunt esențiale și permit Curții să clasifice, să identifice și să examineze cererile introduse în numele aceluiași reclamant.

Lista documentelor anexate

45. Trebuie să anexați o listă numerotată și cronologică a tuturor hotărârilor judecătoreşti sau a altor decizii menționate la rubricile E, F, G și H din formularul de cerere precum și a tuturor documentelor pe care doriți să le ia în considerare Curtea cu titlu de element probator în spijinul susţinerilor dumneavoastră de încălcare a Convenției (încheieri, declarații de martori, rapoarte medicale, etc.).

Trebuie să anexați copii complete și lizibile ale tuturor documentelor. Nici un document nu vă va fi restituit. Este deci în interesul dumneavoastră să transmiteți Curții copii și nu originale.

Documentele trebuie să fie NEAPĂRAT:

aranjate în funcţie de dată și de procedură,
numerotate consecutiv,
necapsate, nelegate și nelipite.

Atenţie: Le revine reclamanților să ia din timp măsurile necesare pentru a obține toate informațiile și documentele necesare pentru prezentarea unei cereri complete. Dacă lipsesc unul sau mai multe documente necesare, cererea nu va fi considerată completă și nu va fi examinată de către Curte, cu excepția cazului în care ați explicat în mod satisfăcător de ce nu ați fost în măsură să furnizați documentul/documentele lipsă.

Declarația și semnătura

47-48. Declarația trebuie semnată de către reclamant sau reprezentantul mandatat de către reclamant. Nicio altă persoană nu o poate semna.

49. Desemnarea destinatarului corespondenței

Grefa va putea purta corespondenţă doar cu reclamantul sau reprezentantul acestuia. În cazul în care există mai mulți reclamanți în cadrul aceleiași cereri și aceștia nu sunt reprezentați, unul dintre ei trebuie desemnat ca destinatar al corespondenței. În cazul în care reclamantul este reprezentat, grefa va coresponda doar cu reprezentantul. În plus, în cazul în care reclamantul are mai mulți avocați trebuie să îl desemneze pe cel care va purta corespondenţă cu grefa.

Introducerea și procesarea cererii

Curtea poate fi sesizată doar prin poștă (nu și prin telefon). Aceasta înseamnă că originalul formularului de cerere cu semnătura/semnăturile reclamnatului/reclamanților și/sau reprezentantului/reprezentanților împuternicit/împuterniciţi trebuie trimis prin poștă. O cerere transmisă doar prin fax nu este considerată completă, Curtea trebuie să primească originalul semnat al formularului de cerere. Este inutil să vă prezentați la Strasbourg în persoană pentru a vă expune cazul oral.

Formularul de cerere poate fi descărcat de pe pagina Internat a Curții (www.echr.coe.int/applicants).

Trimiteți formularul de cerere la următoarea adresă:

Monsieur le Greffier de la

Cour européenne des droits de l’homme

Conseil de l’Europe

67075 STRASBOURG CEDEX

FRANCE

Procesarea cererii

Un dosar este deschis și scrisorile și documentele primite de către Curte sunt incluse în acesta doar la primirea unei cereri complete care să includă toate documentele necesare.

La primirea unui formular de cerere, grefa Curții verifică dacă acesta conține toate informațiile și documentele necesare. În caz contrar, veți primi un răspuns care precizează că articolul 47 din regulamentul Curții nu a fost respectat, că nu a fost creat un dosar și că documentele dumneavoastră nu au fost păstrate. Aveți atunci posibilitatea de a transmite o nouă cerere și deci să trimiteți un nou formular de cerere completat și însoțit de toate documentele și deciziile pertinente, incluzând şi informațiile pe care le-ați furnizat prima dată. Niciun dosar incomplet nu este acceptat.

Grefa nu vă poate furniza informații cu privire la regulile de drept ale statului în legătură cu care vă plângeți și nici nu poate acorda consultații juridice cu privire la aplicarea și interpretarea dreptului național.

Atunci când trimiteți cererea, păstrați o copie a formularului completat precum și documentele originale. Astfel, dacă grefa vă informează că cererea este incompletă, vă va fi mai simplu să introduceți o nouă cerere completă în cel mai scurt timp (dacă doriți). Dacă cererea sa este respinsă ca incompletă, nimic nu garantează reclamantului că va dispune de timp suficient să transmită o alta înainte de expirarea termenului de șase luni. Trebuie deci să transmiteți din timp o cerere completă însoțită de documentele necesare.

Dacă cererea dumneavoatră este completă, este posibil să primiți un răspuns din partea grefei precizând că un dosar a fost deschis (al cărui număr va trebui menționat în toată corespondența ulterioară) pe numele dumneavoastră și un lot de etichete cu cod de bare (pe care trebuie să le lipiți pe toată corespondența ulterioară).

Este posibil, de asemenea, ca grefa să vă solicite și alte informații sau precizări. Este în interesul dumneavoastră să răspundeți rapid la scrisorile grefei deoarece dosarele nou deschise rămase inactive sunt distruse după șase luni. În plus, atunci când o cerere este atribuită Curții pentru a fi examinată, întârzierea sau lipsa unui răspuns la scrisorile grefei sau necomunicarea informațiilor și documentelor solicitate pot fi considerate ca o lipsă de interes din partea dumneavoastră de a continua procedura cu privire la cererea dumneavoastră și pot avea ca urmare neexaminarea acestei cereri de către Curte, declararea ei inadmisibilă sau radierea ei de pe rol.

Examinarea dosarului dumneavoastră este gratuită. Veți fi informat sistematic cu privire la orice decizie a Curții în legătură cu dosarul dumneavoastră.

Resurse utile