Executarea hotărârilor Curţii
După obținerea unei soluții favorabile la CEDO se pune problema executării acelei hotărâri la nivel național. Deși România pierde un număr record de cazuri la CEDO, de cele mai multe ori nu sunt implementate măsurile generale impuse de deciziile CEDO.
Aplicarea acestor măsuri generale ar avea ca rezultat remedierea pe plan intern a tuturor încălcărilor similare.
Ca urmare a cazurilor repetitive pe care România la pierde la CEDO, statul român trebuie să achite costuri substanțiale – 2.000.000 de euro doar în 2011.
În prezent implementarea hotărârilor CEDO se face printr-o procedură opacă, de către Agentul guvernamental pentru CEDO (aflat în subordinea MAE), care elaborează un plan de acțiune cu măsurile pentru executarea fiecărei hotărâri CEDO în parte, pe care îl prezintă Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care supervizează executarea hotărârilor. Organizațiile neguvernamentale au posibilitatea de a-și expune punctul de vedere cu privire la aceste planuri, însă potrivit site-ului Comitetului de Miniștri de prea puține ori s-a făcut acest lucru.
Și cetățenii care au câștigat la CEDO se pot adresa Comitetului de Miniștri cu privire la măsurile care îi privesc direct. Este, deci, necesar ca persoanele interesate și societatea civilă să fie informate și se implice mult mai activ în mecanismului de executare a hotărârilor CEDO, pentru a asigura adoptarea și implementarea unor planuri de acțiune relevante și eficiente la nivel național, întărind astfel sistemul de protecție a drepturilor
1. Hotărârile Curţii pot fi executate numai dacă sunt definitive. Când rămâne definitivă o hotărâre a Curţii.
Spre deosebire de sistemul din România, în care instanţa pronunţă soluţia la o dată şi îşi motivează hotărârea la o altă dată (care poate însemna luni sau, mai rar, ani distanţă faţă de momentul pronunţării), în sistemul Curţii, la data pronunţării soluţiei, hotărârea este şi motivată/redactată, şi publicată pe site.
Hotărârea Curţii rămâne definitivă după 3 luni de la data pronunţării ei, dacă, în acest interval, o parte nu a cerut trimiterea cauzei la Marea Cameră, spre reexaminare.
Reexaminarea este un fel de “recurs”, dar care poate fi declarat numai pentru motive cu adevărat excepţionale. Sunt astfel de motive situaţiile în care cauza respectivă ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea convenţiei sau a protocoalelor sale, ori în care soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte (=schimbarea jurisprudenţei Curţii).
Cererea de trimitere la Marea Cameră pentru reexaminare este analizată de un complet de judecători, care decide dacă este sau nu cazul să fie sesizată Marea Cameră. Dacă decizia acestui complet este de respingere a solicitării de sesizare, hotărârea Curţii rămâne definitivă la data acestei decizii. Dacă se decide sesizarea Marii Camere, soluţionarea definitivă a cazului are loc numai la data pronunţării unei hotărâri a Marii Camere.
2. Cum se execută hotărârile Curţii
Hotărârea definitivă a Curţii care dă dreptate reclamantului (=constată o violare a unui drept din Convenţie) este transmisă de Curte către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, care are ca atribuţii supravegherea executării de către state a hotărârilor Curţii (art. 46 par. 2 din Convenţie).
Supravegherea efectuată de Comitetul de Miniştri priveşte atât plata sumei de bani (despăgubiri) pe care statul a fost obligat prin hotărârea Curţii să o plătească reclamantului, cât şi luarea de către stat a unor măsuri cu caracter individual (de exemplu, restituirea în natură a unui bun) său general (de exemplu, modificări legislative interne) pentru a preveni existenţa unor violări similare de drepturi.
Despăgubirile se plătesc de stat în termenul prevăzut în hotărârea Curţii, care, de regulă, este de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii Curţii.
Măsurile cu caracter general, care presupun un ansamblu de activităţi, inclusiv modificări de natură legislativă, se execută într-un termen mai îndelungat şi mult mai puţin precis decât cel în care trebuie plătite despăgubirile.
Persoanele care se consideră lezate de modul în care statul îşi execută (sau nu) obligaţiile de a plăti despăgubirile, de a lua măsuri cu caracter individual său general, astfel cum rezultă din hotărârea Curţii, se pot adresa direct, cu o sesizare, Comitetului de Miniştri.