Pe barba mea, poliția face ce vrea
Pentru că îi expirase permisul auto, un bucureștean s-a prezentat luna trecută la Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor ca să și-l înnoiască. Funcționarii de la ghișeu au refuzat să-i primească actele deoarece poza din buletinul de identitate nu corespundea cu realitatea. Mai exact omul își lăsase între timp barbă.
Poziția poliției: Barba sau permisul?
Petentul spune că a fost expediat rapid, cu explicația laconică a unui polițist, că dacă vrea permis nou trebuie ori să-și radă barba – după spusele polițistului respectiv se pare că unii se rad chiar pe loc, cu briciul pus la dispoziție de instituție – ori să-și facă alt buletin care să semene cu realitatea.
Dar ce te faci dacă te plictisești de barbă după câteva luni? Sau dacă ții barba temporar, din motive religioase (doliu) sau de sănătate? Sau dacă decizi să-ți vopsești părul, să te pensezi sau să lași să-ți crească plete – s-a întrebat, pe bună dreptate posesorul bărbii cu permisul expirat?
Întrebări rămase fără răspuns oficial, întrucât polițiștii nu discută, ci execută ordinul. Iar în cazul de față, la reclamațiile făcute de cetățeanul cu barbă, atât către Prefectura București (în a cărei subordine se află Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare) cât și către Avocatul poporului (spre care a fost îndrumat de APADOR-CH) autoritățile au răspuns la unison că:
… nu se poate da curs solicitărilor, deoarece fizionomia dumneavoastră nu corespunde cu fotografia din actul de identitate, iar potrivit articolului 19, litera h și articolului 19 alineatul 2 din Ordonanța de Urgență nr. 97/2005 actualizată este necesară preschimbarea documentului de identitate.
Schimbă barba fizionomia? Răspunsul american vs. cel românesc
Este o întrebare pe care și-au pus-o și alții, dar de care nu s-a împiedicat, se pare, nicio autoritate competentă până la poliția română. Guvernul SUA, recunoscut pentru măsurile draconice de control de securitate, mai ales după celebrul 11 septembrie, găzduiește pe site-ul dedicat pașapoartelor și vizelor o secțiune de întrebări și răspunsuri pe tema asta.
Iată ce răspunde Departamentul de stat al SUA la întrebarea:
Trebuie să-mi fac altă poză pentru viză/pașaport dacă m-am vopsit sau mi-am lăsat barbă?
„Noile fotografii sunt necesare doar dacă aspectul vi s-a schimbat semnificativ față de vechea fotografie. Creșterea bărbii sau vopsirea părului nu constituie o schimbare semnificativă. Dacă puteți fi identificați în pașaport nu aveți nevoie să-l schimbați sau să faceți o fotografie nouă pentru o altă viză. Trebuie să aplicați pentru un nou pașaport sau să prezentați o nouă fotografie pentru viză, dacă:
– Ați suferit o interventie chirurgicală facială semnificativă sau traumatisme;
– Ați adăugat sau eliminat piercing-uri faciale numeroase / mari sau tatuaje;
– Ați suferit pierderi sau creșteri semnificative de greutate;
– V-ați făcut o schimbare de sex.”
Răspunsul românesc
Spre comparație, articolul 19 din OUG 97/2005 spune în stil românesc că:
(1) Serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor elibereaza o noua carte de identitate in urmatoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmeaza a fi preschimbat;
b) daca s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele parintilor, data ori locul nasterii;
c) in cazul schimbarii domiciliului;
d) in cazul schimbarii denumirii sau a rangului localitatilor si strazilor, al renumerotarii imobilelor sau rearondarii acestora, al infiintarii localitatilor sau strazilor;
e) in cazul atribuirii unui nou C.N.P.;
f) in cazul deteriorarii actului de identitate;
g) in cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
h) cand fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
i) in cazul schimbarii sexului;
j) in cazul anularii;
k) pentru preschimbarea buletinelor de identitate.
(2) In termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situatiile prevazute la alin. (1) lit. b)j), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat sa solicite serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor eliberarea unei noi carti de identitate, prezentand documentele prevazute la art. 14 alin. (3), (4) sau (5).
Ce-i de făcut?
Chestiunea poate avea două rezolvări: una mioritică – te conformezi cu norma, chiar dacă e absurdă, pentru că ai impresia că Leviathanul nu poate fi învins – sau ești nonconformist până la capăt și lupți cu sistemul până la… CEDO.
Cetățeanul nostru a încercat o vreme să înfrunte sistemul, considerând că autoritățile române îi încalcă un drept fundamental prin condiționarea eliberării unui act de identitate de aspectul fizic. El spune că barba nu i-a modificat așa de mult aspectul încât să fie nevoit să-și schimbe buletinul pe care-l făcuse doar cu doi ani înainte. Omul consideră că articolul 19 din amintita ordonanță este prea general și lasă loc la interpretări după bunul plac al funcționarilor publici. Cu același buletin el a călătorit cu avionul în străinătate și nu i-a fost pusă la îndoială identitatea niciun moment doar pentru că la graniță s-a prezentat cu barbă, în timp ce în buletin/ pașaport era ras.
După aproape o lună de petiții și plângeri s-a lăsat păgubaș și și-a ras barba.
Alții au câștigat dreptul să poarte o strecurătoare pe cap
Poziția Serviciului de permise bucureștean este cu atât mai surprinzătoare cu cât chiar și pe Aeroportul Otopeni există un sistem de verificare facială prin măsurarea unor puncte de pe fața umană (gen distanțe între ochi-nas, buze-ochi, etc) care nu se împiedică de … o barbă.
În epoca actuală, recunoașterea facială a devenit facilă datorită dezvoltării tehnologiei care scanează chipul uman și identifică cu acuratețe persoanele (chiar și între gemeni identici) pe baza datelor biometrice – cum ar fi irisul. O astfel de tehnologie este și la îndemâna poliției române, conform acestei surse.
De fapt, în spatele pretinsei temeri a autorităților, că discrepanțele dintre fotografii pot îngreuna identificarea persoanei, stă de fapt o explicație mult mai banală: conformismul. Nu suntem noi nici primii, nici singurii în lupta asta. Un austriac s-a luptat trei ani în instanță ca să aibă dreptul de a purta pe cap o strecurătoare, în poza de permis auto, ca semn al „religiei” sale, cultul pastafarian. Tipul a reușit, și după el mulți alții, în diferite țări în care justiția a înțeles să respecte dreptul omului la propria imagine și reprezentare.
APADOR-CH le recomandă celor care se confruntă cu situații similare să se adreseze cu plângeri atât Avocatului poporului (care în cazul de față a pactizat cu poliția), dar și justiției. Plângerea în justiție nu este nici pe departe atât de costisitoare ca timp și bani pe cât ne-am aștepta. Pentru redactarea plângerii, juriștii APADOR-CH oferă consultanță gratuit. Documentul, în care sunt enumerate toate faptele și actele, poate fi trimis prin poștă la instanța teritorială, cu achitarea unei taxe de timbru. Judecarea se poate face și în lipsă, nu este nevoie să vă prezentați la termene.
E drept că procesul poate dura și până la doi ani, timp în care, fără permis, ar trebui să circulați cu taxi-ul, să strângeți chitanțele pe care ulterior să cereți să vi le deconteze poliția care v-a refuzat eliberarea actului. În cazul în care nu aveți câștig de cauză în țară, vă rămâne calea CEDO, pentru care, de asemenea, puteți primi îndrumare de la APADOR-CH.
Pare disproporționată lupta cu sistemul pentru un lucru atât de banal cum ar fi o barbă (sau o strecurătoare de spaghete) și este de înțeles ca oamenii să fie tentați să aleagă calea mai ușoară pentru rezolvare. Dar înainte de a vă conforma gândiți-vă că dacă pentru un lucru atât de banal, cum este barba, statul să restrânge un drept, doar pentru că poate, ce se va întâmpla când confruntarea se va duce pe paliere mai importante?
Militeni prosti si semianalafabeti ! Garcea sunt majoritatea !
statul roman stie cel mai bine sa isi umileasca cetateni